48.000 de kilometri parcurşi pe 5 continente, prin 30 de ţări, prin junglă, munţi şi deşert, timp de 5 ani şi 8 luni. Se merită?
Un britanic de 40 de ani a devenit, oficial, primul om care a făcut ocolul lumii alergând, potrivit cărții Guinness . Robert Garside , supranumit “the runningman”(bărbatul care aleargă) a declarat că este foarte bucuros pentru că un proiect atât de lung s-a încheiat cu bine. În anul 1996, pe când avea 29 de ani şi era student la psihologie, Garside a avut prima tentativă de tur al lumii pornind din centrul Londrei. Abia după a patra încercare a reuşit să parcurgă aproape 48.000 de kilometri, pe cinci continente şi prin 30 de ţări, prin oraşe, junglă, munţi şi deşert. Epopeea sa s-a terminat în 2003, la New Delhi, oraşul de unde pornise cu cinci ani şi opt luni mai devreme. Garside a scăpat de nişte hoţi în Mexic, de câţiva bărbaţi înarmaţi în Panama şi a fost arestat de autorităţile Chineze pentru că nu avea autorizaţiile necesare. Britanicul a dormit în zăpezile din Himalaya şi într-o mănăstire din Tibet. Dar adesea îşi trăgea sufletul în închisori şi posturi de poliţie, unde era primit pentru o noapte şi i se asigura protecţia. (Sursa: Cartea “Curiozităţi de ieri şi de azi” pag. 162-163)
Citeam aceste curiozităţi şi mă gîndeam: “Ce mare efort a făcut bărbatul acesta. Şi-a pus viaţa în joc, dar pentru ce? Oare se merită să rişti totul doar pentru a fi scris în cartea Guiness ?”
Cugetam la aceste întrebări care îmi frământau mintea şi mă gîndeam; “Cât de măreţ ar fi fost efortul şi jertfa lui, dacă în acest maraton , ar fi mers din loc în loc să vestească Evanghelia acolo unde ea nu a ajuns încă!”
Noi toţi alergăm undeva şi spre ceva. Viaţa noastră este o alergare, o luptă. De aceea apostolul Pavel scria credincioşilor din Corint astfel:
Toţi cei ce se luptă la jocurile de obşte se supun la tot felul de înfrânări. Şi ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună care se poate veşteji: noi să facem lucrul acesta pentru o cunună care nu se poate veşteji. Eu deci alerg, dar nu ca şi cum n-aş şti încotro alerg. Mă lupt cu pumnul, dar nu ca unul care loveşte în vânt. Ci mă port aspru cu trupul meu şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat. (1 Corinteni 9:25-27)
Care este cununa pentru care alergi tu dragă cititor? Ştii tu înncotro alergi? Care este motivaţia vieţii tale? De ce faci ceea ce faci? Ca să fii şi tu scris, menţionat undeva şi slăvit de oameni? Cauţi tu o slavă care nu vine de la oameni, ci de la Dumnezeu?
Împăratul David spunea: “Alerg pe calea poruncilor Tale, căci îmi scoţi inima la larg”. (Psalmi 119:32) Dumnezeu să ne ajute pe toţi să alergăm aşa!
